Motto: Norocul tău că în spaţiu nu plouă.
Negoianu îşi îndreptă spinarea şi "se uită" la cronometru:
- Da, aproape am ajuns.
"Se uită" la Gore. Acesta dormea adînc, prins de furorii întîmplării. Pereţii pavaţi cu tuburi încadrau cele două intrări în sala meselor în care se aflau. Furgonul spaţial VASP~3D-5AH de tip nou era prevăzut cu două intrînduri şi 3 camere dintre care una era cea în care protagoniştii noştri îşi aveau masul.
Negoianu îl trezi pe Gore care năbădăios se uită şi el la cronometru, dar degeaba. Negoianu avea dreptate, din păcate aveau treburi de realizat şi apoi urmau să treacă pe lingă admirabila Lotcă spaţială 1SVHM, staţie colonizată şi prefăcută într-un adevărat univers economic de curînd. Pe această Lotcă 1SVHM se găsea tot ce îşi dorea inima, concurenţa spunîndu-şi cuvîntul la tot pasul. Reclamele ţiuitoare care se vedeau chiar şi de pe Pămînt (rămas acum locuit doar de generaţia înaintată) îţi atrăgeau ochii încă de la intrarea în sistemul solar.
Lotca 1SVHM era proiectată strict pentru distracţii şi recreeri umane după îndelungi călătorii spaţiale în care pericolul era aproape iminent la tot pasul. Negoianu manevră furgonul VASP~3D-5AH cît mai aproape de paradisul galaxiei. Cei doi erau lipiţi cu ochiul de singurul hublou al furgonului spaţial, ca să poată savura imaginile nu tocmai ortodoxe de pe uriaşul pancard-cine unde ca de obicei rulau filme interzise sub 160 ani.
Vi s-ar părea o cifră cam mare aceasta, adică 160 de ani dar avînd în vedere culturalizarea intensă a pămîntenilor porniţi de-a lungul spaţiului ea se explică. Un om normal îşi poate începe gîndul de a întemeia o familie doar pe la 180 de ani, deci vă daţi seama de implicaţiile psihologice ale pancard-cine-ului asupra unui adolescent de doar 100 de ani.
Negoianu interesat îl întrebă pe Gore:
- Ce vezi, ce vezi?
- Bine mă.
- Spune-mi şi mie, măi Gore nu te lăsa abrutizat de cuvintele mele rugătoare.
- Văd multe şi aud puţine...
- Bine dar eu aud tot, însă nu pot vedea nimic.
- Asta tu ţi-ai aleso la naştere. Tu ai vrut auzul, iar eu care încă nu eram conştient am vrut văzul.
Cei doi, Negoianu şi Gore erau de fapt gemeni, ceea ce nu se tolera într-o societate aşa de avansată, deci pentru a nu omorî pe unul dintre ei i-au pus să aleagă. Alegerile lor le cunoaşteţi. Acum erau în drum spre Planeta Toleranţilor unde sperau să primească fiecare ce nu îi lipsea celuilalt.
Gore se gîndi : "Ce bine era înainte" şi atunci se simţi din toată puterea cuvîntului reîncarnat greşit. Îşi aduse aminte de Gora cea frumoasă ca sălbaticul pustiei albaneze, cu dinţii fragezi ca macriciul cîmpului, cu năsucul ei cald şi la obiect. "Necunoscute căi calea îţi aduce" gîndi transpirînd din greu Gore mîngîind hubloul în care Lotca 1SVHM mai era doar un punct în spaţiu. Ultimul lucru pe care şi-l amintea din viaţa anterioară fu că Gora uitase teleportorul de ţînţari deschis şi el, pe cînd încerca să îl oprească, acesta îl aruncă în bălăriile spaţiului unde Gore muri înfipt într-un ciot ornamental. Apoi filmul se rupse şi se trezi inconştient la naşterea lui prin reîncarnare. Uitîndu-se alături îl văzu pe Negoianu şi începu să-şi plîngă de milă: trebuia să aleagă.
Spaţiul şi timpul i se păreau absolute chiar în raport cu ele însuşi. Negoianu îşi aprinse ţigara holografică pentru a putea savura momentele din tinereţe cînd viaţa i se părea un mit frumos. Îl atinsese fericirea fără să realizeze de ce însuşi el se opunea. Cadranul iconometric îl aduse la realitate: treceau prin vama bulgară. De departe se vedeau Bacurile stelare SAMT. Simţurile nu îl înşelaseră. Tocmai se înnora.
Furgonul îi adusese cu bine pînă aicea dar de aicea aveau să meargă pe jos. Dar nu mai aveau mult. În zare se zărea Mărgelatul, al doilea satelit al Planetei Toleranţilor. Enciclopedia interactivă se derula pe ecranul monitorului fără nici o noimă a realităţii spontane. Dezordonat Negoianu auzea fără nici o crispare difuzorul din stînga lui. Dar el, el, Negoianu, cine fusese de fapt înainte?
Viaţa îi fu frumoasă, fără a se putea separa de ceilalţi, o societate sănătoasă politic. El trăise de fapt în vremea lui Zăzoală vodă şi se simţise fericit. Soţia sa Lolynko era frumoasă ca buruiana astrală, cu ochi căprui, căscaţi înspre pleoape, cu obrajii pleoştiţi aiurea pe un schelet cranian puternic, cu buze de negru şi cap ţuguiat înapoi acoperit de un păr fierbinte, sentimental spiralat în culoarea azurie a bomboanelor şi pe vremea aceea sovietice. Năsucul negricios cu nările lăsate şi largi, cu vîrful moale şi ascuţit trăda o uşoară parvenire socială din partea acesteia. Fiica banului Zăzoală, Lolynko îl seduse pe Negoianu la un congres sindical, unde se afirmase ca arhitectă. Multe ştia face femeia asta, nu degeaba fusese şcolită de banul Zăzoală, tatăl său.
Lolynko nu era cochetă în zadar, ci se îmbrăca frumos, simplu, preferînd ce era la modă nu ce era comod. Hainele care le lua erau în general de culoare neagră, culoarea favorită a Lolynkăi. Oricum ea îl înălţase pe Negoianu, nu degeaba spune vorba aia "Doar femeia te înalţă". Ea clevetise şi se băgase pe sub pielea tuturor, şi încet, încet Negoianu se sui pe firmamentul ţării strălucind ca o potcoavă ruginită pe vreme de ploaie. Aşa fu Negoianu care acuma se nostalgia buclîndu-şi părul în haloul de sintetizat gem şi alte produse culinare.
Negoianu îşi îndreptă spinarea şi "se uită" la cronometru:
- Da, aproape am ajuns.
"Se uită" la Gore. Acesta dormea adînc, prins de furorii întîmplării. Pereţii pavaţi cu tuburi încadrau cele două intrări în sala meselor în care se aflau. Furgonul spaţial VASP~3D-5AH de tip nou era prevăzut cu două intrînduri şi 3 camere dintre care una era cea în care protagoniştii noştri îşi aveau masul.
Negoianu îl trezi pe Gore care năbădăios se uită şi el la cronometru, dar degeaba. Negoianu avea dreptate, din păcate aveau treburi de realizat şi apoi urmau să treacă pe lingă admirabila Lotcă spaţială 1SVHM, staţie colonizată şi prefăcută într-un adevărat univers economic de curînd. Pe această Lotcă 1SVHM se găsea tot ce îşi dorea inima, concurenţa spunîndu-şi cuvîntul la tot pasul. Reclamele ţiuitoare care se vedeau chiar şi de pe Pămînt (rămas acum locuit doar de generaţia înaintată) îţi atrăgeau ochii încă de la intrarea în sistemul solar.
Lotca 1SVHM era proiectată strict pentru distracţii şi recreeri umane după îndelungi călătorii spaţiale în care pericolul era aproape iminent la tot pasul. Negoianu manevră furgonul VASP~3D-5AH cît mai aproape de paradisul galaxiei. Cei doi erau lipiţi cu ochiul de singurul hublou al furgonului spaţial, ca să poată savura imaginile nu tocmai ortodoxe de pe uriaşul pancard-cine unde ca de obicei rulau filme interzise sub 160 ani.
Vi s-ar părea o cifră cam mare aceasta, adică 160 de ani dar avînd în vedere culturalizarea intensă a pămîntenilor porniţi de-a lungul spaţiului ea se explică. Un om normal îşi poate începe gîndul de a întemeia o familie doar pe la 180 de ani, deci vă daţi seama de implicaţiile psihologice ale pancard-cine-ului asupra unui adolescent de doar 100 de ani.
Negoianu interesat îl întrebă pe Gore:
- Ce vezi, ce vezi?
- Bine mă.
- Spune-mi şi mie, măi Gore nu te lăsa abrutizat de cuvintele mele rugătoare.
- Văd multe şi aud puţine...
- Bine dar eu aud tot, însă nu pot vedea nimic.
- Asta tu ţi-ai aleso la naştere. Tu ai vrut auzul, iar eu care încă nu eram conştient am vrut văzul.
Cei doi, Negoianu şi Gore erau de fapt gemeni, ceea ce nu se tolera într-o societate aşa de avansată, deci pentru a nu omorî pe unul dintre ei i-au pus să aleagă. Alegerile lor le cunoaşteţi. Acum erau în drum spre Planeta Toleranţilor unde sperau să primească fiecare ce nu îi lipsea celuilalt.
Gore se gîndi : "Ce bine era înainte" şi atunci se simţi din toată puterea cuvîntului reîncarnat greşit. Îşi aduse aminte de Gora cea frumoasă ca sălbaticul pustiei albaneze, cu dinţii fragezi ca macriciul cîmpului, cu năsucul ei cald şi la obiect. "Necunoscute căi calea îţi aduce" gîndi transpirînd din greu Gore mîngîind hubloul în care Lotca 1SVHM mai era doar un punct în spaţiu. Ultimul lucru pe care şi-l amintea din viaţa anterioară fu că Gora uitase teleportorul de ţînţari deschis şi el, pe cînd încerca să îl oprească, acesta îl aruncă în bălăriile spaţiului unde Gore muri înfipt într-un ciot ornamental. Apoi filmul se rupse şi se trezi inconştient la naşterea lui prin reîncarnare. Uitîndu-se alături îl văzu pe Negoianu şi începu să-şi plîngă de milă: trebuia să aleagă.
Spaţiul şi timpul i se păreau absolute chiar în raport cu ele însuşi. Negoianu îşi aprinse ţigara holografică pentru a putea savura momentele din tinereţe cînd viaţa i se părea un mit frumos. Îl atinsese fericirea fără să realizeze de ce însuşi el se opunea. Cadranul iconometric îl aduse la realitate: treceau prin vama bulgară. De departe se vedeau Bacurile stelare SAMT. Simţurile nu îl înşelaseră. Tocmai se înnora.
Furgonul îi adusese cu bine pînă aicea dar de aicea aveau să meargă pe jos. Dar nu mai aveau mult. În zare se zărea Mărgelatul, al doilea satelit al Planetei Toleranţilor. Enciclopedia interactivă se derula pe ecranul monitorului fără nici o noimă a realităţii spontane. Dezordonat Negoianu auzea fără nici o crispare difuzorul din stînga lui. Dar el, el, Negoianu, cine fusese de fapt înainte?
Viaţa îi fu frumoasă, fără a se putea separa de ceilalţi, o societate sănătoasă politic. El trăise de fapt în vremea lui Zăzoală vodă şi se simţise fericit. Soţia sa Lolynko era frumoasă ca buruiana astrală, cu ochi căprui, căscaţi înspre pleoape, cu obrajii pleoştiţi aiurea pe un schelet cranian puternic, cu buze de negru şi cap ţuguiat înapoi acoperit de un păr fierbinte, sentimental spiralat în culoarea azurie a bomboanelor şi pe vremea aceea sovietice. Năsucul negricios cu nările lăsate şi largi, cu vîrful moale şi ascuţit trăda o uşoară parvenire socială din partea acesteia. Fiica banului Zăzoală, Lolynko îl seduse pe Negoianu la un congres sindical, unde se afirmase ca arhitectă. Multe ştia face femeia asta, nu degeaba fusese şcolită de banul Zăzoală, tatăl său.
Lolynko nu era cochetă în zadar, ci se îmbrăca frumos, simplu, preferînd ce era la modă nu ce era comod. Hainele care le lua erau în general de culoare neagră, culoarea favorită a Lolynkăi. Oricum ea îl înălţase pe Negoianu, nu degeaba spune vorba aia "Doar femeia te înalţă". Ea clevetise şi se băgase pe sub pielea tuturor, şi încet, încet Negoianu se sui pe firmamentul ţării strălucind ca o potcoavă ruginită pe vreme de ploaie. Aşa fu Negoianu care acuma se nostalgia buclîndu-şi părul în haloul de sintetizat gem şi alte produse culinare.
No comments:
Post a Comment