(versiune cenzurată din motive temeinice)
Gore-şi suflecă mînecile jegărite de lucrul în mina de plumb şi se spălă amarnic cu gîndul la nevastă - sa. Apa curgea încet la ghidajul de lemn pus pe grohotişul care-l vedea deasupra lui. Un pîrîiaş îşi chinuia zilele ajutînd la minerii sufocaţi de vaporii de plumb din mină. Gore o luă liniştit prin pădure fără a se uita în spate.
Prietenia cu oamenii din mină nu îl interesa în special pentru că era un om retras. Faţa lui lată cu nasul prelung buze de şacal şi zîmbet de puştoaică trăda singurătatea adîncă a trecutului său misterios. Pădurea era liniştită si omul mergea de aproape un ceas cînd un balon luminos îi ieşi înainte, orbindu-l. Apoi văzu extraterestrii! .. Erau mai mici şi mai la dreapta.
La capătul celălalt stăteau extraterestrii traşi la faţă cu cearcăne de-o palmă. Singura lor intenţie era să obţină energie. Îl şocară prea tare pe bietul Gore care sustras din lumea lui încetă a mai crede în fantome. I se părea că aiurează aiurea dar o duşcă de vin nu i-ar strica. Legat de o maşinărie ciudată, el dorea să ajungă odată acasă.
Prima Întrebare a extraterestrilor fu sinceră, din inimă :
- Cîte ţigări fumaşi astăzi, Gore?
Acesta roşi subit ascunzîndu - şi un sughit patetic si cu o vorbă hotărîtă răspunse la obiect :
- De unde ştiţi voi, mă? Că eu nu v-am făcut nimic si nu am făcut nici un rău dă cînd mă ştiu. Îmi place natura....
Dar nu mai apucă să spună nimic. Se trezise în mijloc. La stînga şi de jur împrejur era cîmpie. Gore retras îşi scuipă în palmă din trei mişcări si puse mîna pe spada scurtă şi lată, cu mîner de astrahan şi începu a-şi croi drum prin junglă. I se părea cel mai uşor traseu. In cîmpie se vedeau sclipocirile vulcanilor noroioşi. După un ceas de zbatere ajunse acasă. Nevastă-sa Gora îl aştepta în prag cu maşina de înfăptuit sarmale. Aşa plîngînd era frumoasă Gora, parcă mai frumoasă decît era cînd o luase. O găsise într-o gară vînzînd bilete pentru teatru şi i se făcu milă de ea. Ea se uitase la el prelung şi-şi mişcă urechile a iubire. El înţelese şi - aşa fu. Dar să ne întoarcem la Gore.
El obosit de drum o luă totuşi cu blîndeţe pe Gora:
- Ce mai face gutuiţa mea putredă ?
Ea sughită a plîns şi-i arată cu mîna maşina de Înfăptuit sarmale care şedea stricată deasupra unui morman de leviere. El, Gore, înţelese; şi de data asta va trebui să mănînce "La Restaurant". Mitul acesta cu "restaurantul" se aciuase prin zonă de cînd era Gore tractorist. Se transferase în minele de plumb pentru că nu reuşise la întrecerea "cinci pentru un tractor". Fugise el puternic dar şala stîngă nu-l lăsase. De cînd era mic şi picase din porumbar pe bunică-sa, şala nu-l lăsa în pace o clipă. Transferat în minele de plumb, nu avu el parte de o prea mare satisfacţie; doar pîrîul îi mai umplea inima de bucurie.
"La restaurant" însemna a merge repede în casă, a trage jaluzelele, dacă nu ai jaluzele, spargi geamurile, pui vesela de aluminiu, blidele de lemn şi te uiţi unii la alţii. Apoi ungi blidele cu şoric si le umpli cu lapte. Dacă grăsimea iese la suprafaţă în buline galbene în număr nepar va fi rău de tine. La ei tot timpul apărea în număr nepar. Sau cel puţin aşa spuneau ei pentru că nu putem fi siguri dacă ştiau să numere.
Trecură la fapte. După masă, Gore se uită din nou la Gora. Era frumoasă, degeaba spun alţii altfel. Femeie de oraş Gora se adaptase bine În locuinţa lui Gore. Oacheşă la faţă, băgăreaţă, vicleană, cu păr bucălat, întins pe umerii ei firavi ca două lentile de contact puse invers. Dar ceea ce înmărmurea la Gora era zîmbetul ei misterios care se asorta profund cu ochii ei mari, căprui, blînzi la pipăit cu gene moi pieptănate în sus. Nasul ei potrivit zîmbea adînc către fruntea ei lată cu riduri clasice.
În timp ce Gora era frumoasă, extraterestrii n-au stat degeaba. Ei se furişară după Gore şi ajunseră la el în casă. Urmăriră cu interes masa lor plina de bunătăţi si intrară in casă. Gore, ospitalier îi pofti să sadă: "Voi sînteţi nebănuiţilor; cum dracu vă spune "Extraşocati?", oricum nu impasă (contează). Haideţi ci şedeţi colea pe laviţi". Se vedea cît de colo că Gore era umblat prin lume, nu vorbea ca un începător şi apoi se complăcea cu Gora. Zbîrliţi şi negri extratereştrii îi legară de grindă cu capul în jos în aşa fel încît ceafa să măture podeaua. Numai atunci Gore realiză că nu-s extraterestrii cei cu care se întîlnise. Ăştia erau mai mici si mai urîţi. Pe Gore îl apucă panica, dar nu aşa dintr-o dată ci pe rînd; În primul rînd pe Gora, care avea probleme cu ceasul care stătea dacă era întors invers, şi apoi un ceas ca să afli ora se găsea numai la cîteva mile depărtare de mers prin deşert. Ea, îmbufnată, ţipă la ei:
"Mă noroioşilor au ştiţi voi a-mi spune cîtu-i ceasu ori că de nu vă spînzur unu cîte unu deasupra coşului de vă uscaţi pînă nici apa nu vă mai udă mă!"
Ei se uitară nemiloşi unii la altul. Auziseră ei de oameni, dar nici chiar aşa. Nemărmuriţi, i se adresară lui Gore telepatic :
"Ai tu mă Gore energie ?"
Dar de unde să le dea Gore săracul energie? Avea şi el un butoi cu gazolină nemţească pe care o găsise într-un tanc părăsit la marginea oceanului. Cu ce nostalgie îşi amintea Gore de fapta ceea.
Gore rîse ca un prunc şi le spuse extraterestrilor:
"Mă sleiţilor, voi ce-mi daţi mă dacă vă dau energie?"
Extratereştrii se uitară la musca neagră şi grea care se învîrtea în jurul becului. Apoi unul scoase un mic laser portabil de după ecuson şi-l aruncă după muscă. Aceasta delirată izbucni din aripi de două ori şi se aşeză liniştită fără zăbavă, pe marginea siguranţei de la intrare. Laserul se întoarse la stăpîn ascultător şi pîlpîitor.
Gore scăpă din strînsoare şi-ncepu a împarte la palme pe extratereştrii de le aplaudau urechile mici si greţoase. Aceştia fugiră disperaţi dar Gore nu se grăbea. Îsi dădu geaca de piele de viezure jos şi-şi îmbracă costumul de ski. Meticulos trecu ceara peste schiuri şi-şi încălţă clăparii adînci, de camuflaj. Ieşi în verandă. Afară ningea peste junglă cu fulgi mari disperaţi care picau din înalt răsucindu-şi poziţia pînă se lipeau de alţii de jos, mult mai veseli.
Gore le luă pe urme, dar se ghida greu pentru că îi abureau ochelarii de la ski si la piciorul stîng îl trecea un zgîrci. Îi ajunse cînd era colea să iasă de pe proprietatea lui. Le înfipse cîteva steluţe de Crăciun la fiecare în cap şi aceştia picară jos fără să mai spună mare lucru. Ce îi deranja pe ei nu era tija ci lumina puternic orbitoare care îi neliniştea. Gore îi bagă În tolbă şi îi aduse acasă. Casa lor frumoasă se vedea de departe; aşezată strîmb pe o stîncă frumos colorată, aducea a porumbar. Aşa voise si Gore să şi pară, în amintirea şelei lui stîngi tristă de atunci.
Gora care şi pregătise cuptorul cu vapori de plumb făcut de Gore dintr-o instalaţie de măsurat presiunea atmosferică din mina de plumb. Odată se întîmplase ca omul de pază să nu fie atent la presometru şi jumătate din mină pierise într-o avalanşă de plumb. Şi pe Gore îl căutaseră zile întregi prin fulgii de plumb dar nu îl găsiseră. Noroc că era mort de beat într-un şanţ ce ducea spre casă.
Gore înşiră extraterestrii pe sfoară şi Gora îi ciupeli. Dar înainte de a-i ciupeli Gora îi electrocută cu fierul de călcat, pentru că ei îi era milă să taie şi o găină darămite un extraterestru.
Aşa Gore mîncă bine ciorbă de burtă de extraterestru, şi trăi pînă la adînci bătrîneţi.
Numa' bine,
ză-k/
No comments:
Post a Comment