Gore dă la facultă....

(Cum să nu ajungi în Recycle Bin-ul umanităţii - titlu alternativ)

(Timişoara)

În remorka ce ducea către oraşul aruncat în bezna sexualitaţii precoce, Gore se gîndea la răspunsurile care le învăţase pe derost pentru admiterea la facultate. Acolo, în acăsuca lui, îşi aducea aminte imediat de răspuns, dar acum era emoţionat şi mai ales luna de pe cer îi şoptea răutăcioasă: o să pici, o să cazi, he, he. Gore se concentră atunci într-un punct. Era Gore mare, dar aşa concentrat într-un punct i se parea că e mic. Dar trebuia să-şi adune puterile căci pe la ora opt avea primul examen: la Algebră+Analiză.

Vedea clar cartea în capul lui. Din munţi, Gora rostea cu voce tare răspunsurile, şi nu oricum, ci răspicat, ca să le priceapa şi bietul Gore. Şi vai, cît ar fi vrut Gore să nu vina la facultate, dar ce să-i faci, cum să treacă peste ambiţia măreată a lui Gora care îl dorea om cu facultate.

Ajunseră zdruncinaţi bine în centru, unde îl aruncară din remorkă drept într-un tomberon ca să cadă şi Gore pe moale. Ei vroiau să prindă Dallasu' căci îl aveau înregistrat pe video, şi se grăbeau să nu se răcească (exfolieze).

Aşa că ei duşi au fost, şi Gore le mulţumi în gind şi sări afară din tomberon. O total altă lume decît o ştia i se deschise în faţă. Nu fusese nici la înscrieri căci tot Gora cea descurcăreaţă aranjase asta.

[...]

Centrul era luminat feeric, doar că Gore, cu gura căscată, nu avea el timp de asta şi se zgribuli repede pe prima banca găsita în cale. Îşi puse ceasul să sune la ora impară căci era superstiţios, şi se culcă liniştit. Totul era pe drumul cel bun. Visă că Gora îl mîngîia pe fruntea lui plina de suspine şi îşi aduse aminte că aşa fusese în ziua aceea cînd arară în balcon. Şi zîmbi degajat în somn.

Ceasul sună primul, apoi sună Gore. Căci fusese gornaş în armată, şi de atunci avea apucături, şi îl vorbeau şi cocoşii lui căci îi trezea cu noaptea în cap. O luă agale spre facultate. Trecu peste podul din centru şi se uită în sus. Era impunătoare facultatea şi în sinea lui, Gore era mîndru. Se gîndea căci bine va fi cînd şi el va fi la fel de impunător ca şi această clădire din faţa lui. Se opri şi urmări cu privirea rîul de dedesuptul lui. În sinea lui era fericit, căci ştia că rîul ajungea într-un tîrziu la Gora lui cea frumoasă ca mărgeanul.

Ce ştia Gore ce îi va aduce viatza?! El spera doar sa nu ajungă în Recycle Bin-ul umanităţii. Se arunca cu trăinicie, cu capul înainte. Şi cum să n-o facă căci o făcea de dragul lui Gora. Gore intră în facultate la ora 6:00. O femeie de serviciu rătăcită tot cauta ieşirea de ieri seară. Cînd îl văzu pe Gore îi sări în cîrcă şi-i ţipă ca din gură de şarpe:

"-Scoate-mă de aici!"
Gore, surprins de primire nu ştiu ce să facă, dar pe loc îşi reveni şi o trînti jos pe femeia surprinsă:
"-Au tu muiere, ai grijă că în inima mea numai loc pentru una este, şi ceea e Gora, aşa că nu te da la mine că nu-ţi merge!"

Femeia impresionată de tăria inimii lui Gore găsi imediat drumul către ieşire şi se pierdu în zorii fierbinţi ai dimineţii zilei de examen. În mintea lui Gore răspunsurile zăceau clare ca şi legile de pe pietrele lui Moise. Timpul ticăia încet în ceasul din buzunarul lui Gore, care incepuse să-şi ascută stiloul pe care îl luase Gora de la iarmaroc. Gore vroia să scrie "subţire" la examen.

Începuse să se facă ziuă de-a binelea şi Gore citise deja toate panourile frumos decolorate din facultate. Află multe lucruri, şi se îndreptă spre sala de curs în care trebuia să-şi etaleze talentul. În bancă Gore stătea ţanţoş căci exersase acasă la biroul lui făcut din butuci de stejar. Şi binenţeles că tot Gora îl învaţase cum să stai drept şi să scrii în aşa fel încît să-ţi vină lumina din stînga, la 40-45 de grade. De atunci îşi amintea Gore cum se învirtea el ca floarea soarelui ca să-i bată bine lumina. Calculase cu sextantul lui găsit pe epava ce naufragiase aproape în gradina lui. Ce nu înţelegea Gore e că nimeni - dar nimeni - nu fusese pe vas. În schimb, totul era la locul lui. Gore cinstit îl împinse în larg şi se întoarse acasă cu sextantul. La început nu ştia la ce e bun, dar îl atrăgea în fiecare zi tot mai mult încît într-o zi nu mai putu să se dezlipească de el. Trebuise Gora să vină să întoarcă invers sextantul, care îl aruncă pe Gore pe geam, exact în gradină unde Gore se înfipse ca un Mig plantat de armia romană. Cind îşi reveni, soarele care îl orbea îi arată calea folosirii sextantului...

Gore aşteptă liniştit plicul cu subiectele. Îl şi vedea pe dinauntru, şi ştia deja ce trebuia să "x" - ulească. Doar că morala societăţii îl ţinea de la acţiune, şi îi spusese şi Gora să nu scrie decît după 5 minute după ce a primit subiectele căci altfel îl va întreba lumea de la cine le-a cumpărat. Gore primi subiectele şi le examină cu un ochi critic, puţin încruntat ca să nu i se vadă bucuria pe faţă, căci le ştia:

"-Uite, ăsta era la pagina 12 şi raspunsul este clar 'd' îmi aduc perfect aminte, ăstalalt îi la pagina 78 sus, pe pagina unde Gora îmi desenase un trandafir cu rujul ei...".

Gore se puse pe scris şi o vedea cu ochiul minţii pe Gora lui cea frumoasa cum citea cartea cu subiecte ca pe o incantaţie. Era îmbrăcată într-un maieu negru şi yegări asemenea, ce o prindeau atît de bine şi îi dadeau o prospeţime fenomenală feţei. Gora îi zîmbi lui Gore şi Gore fu pierdut pentru o clipă. Se pierduse în ochii Gorei şi în zîmbetul ei fermecător.

Foaia din faţa lui dispăruse undeva în ceaţa "realităţii" care celorlalţi li se părea reală. Dar Gore ştia. Vai, Gore ştia multe. Îl învăţase viaţa. Ştia că dincolo de ochii lui, lumea e alta, şi el o priveşte prin interfaţa societăţii. Ştia că dincolo e totul aici şi acum. Şi mai ales, în sufletul lui
sălaşluia de multa vreme Gora. Ştia că ea fusese acolo şi inainte să se nască el şi va rămîne şi după moartea lui tot acolo.... De fapt, în sufletul lui exista o legătură cu toata lumea, legătura care întrepătrunde materia şi o susţine cu însăşi forţa şi gîndul ei, cu însăşi viaţa ei.
[...]

Gore abia îşi reveni din extazul lui cu privire la Gora şi la "realităţile" lumii înconjurătoare şi se uita la ceas. Pierduse doar unul. Aşa că îi scoase pe celălalt. Şi începu să îşi etaleze "x"-urile perfecte exact în zonele corespunzătoare. Ieşi apoi mulţumit de la examen după ce dădu foaia la examinatorii ce rîdeau în sinea lor "He, he... habar nu a avut...". Ce ştiau ei că Gore era o baza de date inimaginabilă?! Gore se desprinse de facultate cu un şpaclu, şi visător se plimba pe străzi, nesigur de viziunea lui asupra lumii. Singura lui viziune sigură era Gora, şi ştia că fară ea ar fi devenit o busolă fără nordul ei. De fapt, pentru cine trăia Gore, dacă nu pentru Gora? Şi acum se gîndea la ea, şi ştia că ea ştia acest lucru.

Gore se întoarse la facultate, şi privi cum grila se suprapune perfect peste "x"-urile lui, cum de altfel era de aşteptat. Avea primul 10 (zece). Mai trebuia unul şi intra la facultate. Dar lui Gore i se parea totul mult prea simplu, şi de fapt nu realiza că exact aşa şi era. El credea că trebuie să te zbaţi, să gîndeşti, să munceşti pentru ca să intri la facultate. Şi acum începea să se simtă puţin dezamăgit. Dar nu se lasă cuprins de dezamageală. Porni la drum din nou. Se plimbă prin complexul studenţesc, care era cam gol, dar el nu avea de unde să ştie acest lucru. Nu vroia să trăiască aici fără de Gora, şi se zbătea să găsească o soluţie viabilă pentru amîndoi.

[Continuarea în curind] :-)

[Daca va mai fi]

Scrisă undeva prin 1998.

Numa' bine,

ză-k/